Beneficiile celor cinci porţii de fructe şi legume consumate zilnic ne sunt cunoscute tuturor dar consumând alimente în culori variate putem rămâne suple, sănătoase şi frumoase mai mult timp.
Trăim într-o lume plină de culoare, lucru care ar trebui să se vadă atât în garderoba cât şi în farfurie.
Ştim deja că acestea ne infruenteaza starea de spirit şi comportamentul iar în cele ce urmează vom afla care sunt influenţele lor asupra sănătăţii!
- Roşu. Licopenul, antocianina şi glutationul care se găsesc în fructele şi legumele roşii precum ceapă roşie, în ardeiul roşu, în ridiche, în pepene roşu, în grapefrut-ul roşu, în căpşuni, zmeură, rodie, struguri roşii, coacăze roşii, mere roşii, fructe de goji, sfeclă roşie, măceşe, gogoşar sau ardeiul roşu iute reduce riscul de cancer (prostată, sân, vezica urinară, plămâni şi piele), scade tensiunea arterială şi colesterolul, protejează pielea de efectele arsurilor solare şi reduce semnificativ riscul ateroscleroze.
- Portocaliu. Fructele şi legumele portocalii precum morcovii, mango, piersicile, nectarinele, cartofii dulci, şofranul, mandarinele, portocalele, sau pepene galben conţin carotinoide numite alfa şi beta-caroten care sunt importante în creşterea şi divizarea normală a celulelor. Beta-carotenul este un antioxidant foarte imporatant pentru un sistem imunitar sănătos şi o vedere bună. De asemenea aceşti nutrienţi reduc riscul de cancer de prostată, colesterolul şi presiunea arterială, lupta împotriva radicalilor liberi, ajută formarea de colagen, întăresc articulaţiile şi împreună cu calciul şi magneziu ajută la întărirea oaselor.
- Galbenul se regăseşte în alimente precum banane, citrice, ananas, papaya, pomelo, mere, porumb, ardei sau roşii galbene. Toate acestea sunt bogate în vitamina C, un antioxidant puternic şi foarte important pentru sănătatea articulaţiilor, a pielii şi a sistemului imunitar. Citricele conţin limonoizi care protejează împotriva anumitor forme de cancer şi scad colesterolul iar porumbul este o importanta sursă de luteină şi zeaxantina, substanţe care reduc riscul apariţiei cataractei şi a degenerării maculare cauzate de înaintarea în vârstă.
- Verde. Legumele verzi precum spanacul, castraveţii, broccoli, varză, fasolea verde, mazărea, merele, strugurii şi kiwi conţin clorofilă, fibre, luteină, calciu, potasiu, acid folic, vitamina C, vitamina A, vitamina E, carotenoizi şi acizi graşi omega 3. Elemente nutritive găsite în aceste alimente reduc riscurile de cancer, scad tensiunea arterială şi nivelul colesterolului, asigura sănătatea retinei şi a vederii, lupta împotriva radicalilor liberi, stimulează activitatea sistemului imunitar şi ajută la întărirea oaselor şi a dinţilor.
- Albastru şi violet. Produse precum afinele, smochinele, prunele, strugurii, vinetele, varză roşie şi coacăze conţin niveluri ridicate de antioxidanţi puternici, cum ar fi resveratrolul şi antocianinele. În timp ce resveratrolul reduce riscul de boli cardiace şi cancer şi îmbunătăţeşte memoria, antocianinele ne protejează împotriva bolilor de ficat, reduc riscul apariţiei cancerului, a atacului cerebral şi a bolilor de inimă, reduc tensiunea arterială şi lupta împotriva îmbătrânirii premature.
Pe lângă toate acestea există o categorie de legume şi fructe în culori neutre pe care nu trebuie să o neglijăm. Usturoiul, ceapa, arpagicul, para, ridichea albă, banana, curmalele, fasolea boabe, ciupercile, conopida, cartofii albi şi pastarnacul conţin la rândul lor o mulţime de vitamine, minerale, fibre şi antioxidanţi care ajută la întărirea imunităţii, scad colesterolul şi tensiunea arterială, întăresc sistemul cardiovascular şi circulator şi au un puternic efect antibiotic, antioxidant şi antimicrobian.
O farfurie R.O.G.V.A.I.V. este deci alegerea ideală pentru o viaţă lungă şi lipsită de boli, motiv pentru care trebuie să profităm din belşug de fructele şi legumele de sezon pentru a ne menţine sănătoase şi frumoase până la adânci bătrâneţi !
Sursa foto : Shutterstock
Foarte interesant 🙂