WARRIOR V

Un antrenament funcțional și distractiv, plin de energie și eliberare.

WARRIOR V este un antrenament conceput în 2019 de către Robert Steinbacher, creatorul și pionierul binecunoscutelor antrenamente BODYART și DEEPWORK, împreună cu Ryan Daniel Beck, dansator profesionist al New York Broadway Dance Center.

WARRIOR V a apărut în urma unei nevoi într-o lume plină de epuizare, unde persoanele dornice de activitate căutau antrenamente accesibile, care să le ofere echilibru și calm. Antrenamentul este o combinație de fitness, tehnici de dans și cele cinci elemente ale Medicinei Tradiționale Chineze bazate pe “tot unitar” (de unde și numele său – Warrior 5).

Acest antrenament energic începe cu o încălzire intensă, urmată de adăugarea progresivă a unor pași de dans și apoi unirea lor în diferite combinații bazate pe fitness, artă sau stil. Printr-un echilibru între elementele de dans, stretching, respirație și meditație, fluxul antrenamentului duce la un impuls de energie în tot corpul și la o Eliberare Emoțională.

WARRIOR V înseamnă energie și pace pentru trup și suflet.

Ce este Eliberarea Emoțională?

Eliberarea Emoțională presupune eliberarea/debarasarea, prin mișcare, a emoțiilor reprimate din copilărie, acumulate de-a lungul vieții. Aceste emoții primare duc la diferite blocaje emoționale care se traduc prin tulburări comportamentale, traume sau răni.

Rănile neadresate și necorectate, care ne împiedică să ajungem la o acceptare deplină a noastră, sunt:

  • pierderea;
  • neglijarea;
  • respingerea;
  • abandonul (sub orice formă a sa, mental sau fizic);
  • abuzul fizic, emoțional, sexual.

Aceste răni se exprimă adesea prin dependențe emoționale sau fizice, iar la rădăcina dependențelor stă frica. Starea de frică poate varia de la sentimente de neliniște la teroare sufocantă și anxietate. Frica are legătură cu griji în privința viitorului sau evenimente din trecut și poate juca rolul de autoprotecție, dar și de impediment în evoluția și eliberarea noastră. Pentru a evita diferite situații care ne aduc durere, fiecare din noi își creează un sistem de control, de autoapărare. Lăsăm mintea să ne controleze viața și, astfel, vocea din capul nostru începe să evalueze, să judece, să clasifice, să compare, să manipuleze și tot așa.

Frica este un indicator pentru durere și tipare nerezolvate. Joacă rolul unui sistem de alarmă psihosomatic și, cu atenția cuvenită, poate deveni un element călăuzitor și salvator pentru o viață trăită conștient, împlinită și cu potențial.

Din fericire, există moduri terapeutice de a corecta aceste mecanisme și traume: conștientizare, hipnoză, șoc și mișcare. Corpul are un talent impresionant de a-și găsi calea către el însuși. Cu dăruire și consecvență, este deschis în a învăța modele și deprinderi noi, sănătoase.

Eliberarea blocajelor și traumelor se poate face prin mișcări conștiente și respirație, iar mișcarea înseamnă și exprimare prin dans.

WARRIOR V oferă cu adevărat o Eliberare Emoțională. Mișcările fluide duc la automatizări de mișcări și respirație, iar asta duce la o deschidere și eliberare la nivel muscular și nervos. Dansul are darul de debloca și a elibera energiile blocate. Mintea devine limpede, iar nivelul hormonilor de stres se reduce. Odată ce sistemul nervos răspunde, persoana are darul de a se bucura și de a se răsfăța cu mișcări ușoare, curgătoare și eliberatoare.

Eliberarea Emoțională devine exprimarea unei energii simple și frumoase, condusă de muzică și pași de dans, menită să ajute participanții să își găsească centrul.

WARRIOR V e drumul tău de la dans la procese interioare, de la expansiune la profunzime.

Distribuie