Vacanţă, vacanţă, vacanţă… Mai sunt doar câteva zile până la un binemeritat (zic eu) concediu, motiv pentru care a început numărătoarea inversă … cumpărături, pregătiri, bagaje… o adevărată nebunie… pentru o persoană neorganizată sau floare la ureche pentru cineva care are deja pregătită o listă de vacanţă.
Şi cum mie îmi place că totul să fie programat şi organizat vă daţi seama că am propria listă pe care am hotărât să o împărtăşesc cu voi… poate o să vă fie de folos.
Aşa că la categoria îmbrăcăminte avem aşa:
- Lenjerie intimă;
- Şosete;
- Costume de baie;
- Pijamale;
- Pantaloni scurţi, ¾, lungi;
- Fuste;
- Rochii;
- Tricouri;
- Bluze;
- Geacă;
- Pălărie de soare/ căciulă (în funcţie de anotimp);
- Şlapi, sandale, pantofi, ghete;
- Fular, mănuşi;
- Curea;
- Ochelari de soare.
Cosmetice:
- Periuţă de dinţi, pastă de dinţi, aţă dentară;
- Gel de duş;
- Deodorant, antiperspirant;
- Parfum;
- Şampon, balsam/mască pentru păr;
- Spumă/ gel/ fixativ pentru păr;
- Cremă de fata, de mâini şi corp plus loţiune de plajă;
- Balsam de buze;
- Perie de păr şi pieptene;
- Beţişoare pentru urechi;
- Antiperspirant pentru picioare;
- Soluţie împotriva insectelor;
- Trusă de unghii;
- Şerveţele de hârtie;
- Şerveţele umede;
- Prosop.
Medicamente:
- Analgezice/antitermice pentru dureri şi febră;
- Vitamina C/multivitamine pentru imunitate;
- Medicamente pentru dureri de stomac, digestie, indigestie;
- Dezinfectant, plasturi, faşe;
- Antiinflamator;
- Contraceptive;
- Medicamente pentru dureri de gât.
Acte şi bani:
- Paşaport/ carte de identitate valabile!
- Bilete de călătorie;
- Asigurare de sănătate;
- Card (de preferinţă două diferite);
- Bani suficienţi pentru câteva zile.
Utile:
- Telefon mobil şi încărcător;
- GPS/ hartă/ghid turistic;
- Aţă şi ac;
- Borsetă pentru acte şi bani;
- Laptop;
- Cablu USB;
- Umbrelă;
- Carneţel şi pix;
- Cărţi/reviste;
- Aparat foto, acumulatori şi încărcător;
- Carduri şi cititor de carduri;
- Geantă de plajă;
- Plută, colac, pernuţe gonflabile;
- Set Scuba Diving.
În plus, ca să fie totul mai simplu şi mai organizat şi ca să mai economiseşti şi puţin spaţiu poţi apela la anumite trucuri şi anume:
- Poţi folosi pungile vidate pentru împachetarea hainelor. Aşezi hainele voluminoase jos, continui cu cele subţiri, videzi punga (cu ajutorul aspiratorului) şi o aşezi în bagaj. Trebuie însă să te asiguri că vei avea posibilitatea de a o vida şi la întoarcere!
- În loc să împachetezi hainele clasic poţi încerca să le rulezi cât mai stâns, astfel vei economisi spaţiu şi vei diminua şifonarea acestora.
- Organizează-te! Pune şosetele în pantofi, lenjeria intimă în cupele sutienului, trusa de unghii în buzunarul rucsacului etc cu alte cuvinte profită de fiecare spaţiu, oricât de mic ar fi el!
- Ţine cont de faptul că pleci pentru o săptămână nu pentru toată viaţa şi încearcă să îţi alegi vestimentaţia în aşa fel încât să poţi face cât mai multe combinaţii cu cât mai puţine articole (lucru greu de realizat pentru noi fetele… dar merită încercat!) – o pereche de pantaloni şi o fustă pot fi combinate cu un tricou, o cămaşă, o bustieră sau o bluză rezultând astfel opt ţinute diferite .
- Foloseşte kit-urile de călătorie care conţin recipiente de mici dimensiuni cu şampon, gel de duş, pastă de dinţi etc.
Aceasta este lista mea de vacanţă. Imprim-o (de aici), personalizeaz-o, împarte-o prietenilor tăi plimbăreţi, foloseşte-o ori de câte ori ai nevoie, şi dacă ţi se pare că am uitat ceva ajută-mă să o completez lăsând un comentariu mai jos!
Vacanţă plăcută şi organizată!